Quelle est cette langueur qui pénètre mon coeur?

Ce e tristetea asta violenta? Pentru ce mi se umezesc ochii si-mi tremura buza? Cu fiecare clipa aud uruitul trenului mai aproape, incerc parca sa fug, dar ma tin in loc gandurile astea proaste, picandu-mi continuu in cap ca niste sageti veninoase... Imi aduc licoarea fricii-n sange, si ajung sa ma feresc de soare... N-as parasi acesti patru pereti, caci simplitatea lor obisnuita imi da siguranta, iar usa nu-mi mai e scapare, e poarta spre necunoscut. As manji ferestrele-n albastru, sa-mi minta culoarea cerului pe cand ma ascund de timp, si-as arunca oglinda sa fug de imbatranirea-mi. Dar nu pot face vreuna din acestea... nu pot misca, spatele mi-e amortit; mii de ace-l imboldesc pana forma-i va fi inumana, pe cand colti reci imi spinteca sufletul si-mi dau dureri in piept. Ma sperie taisul asta, caci nu stiu de unde vine, sau unde are sa duca... Stiu doar cum ma opreste-n loc, ingenunchidu-ma in lacrimi, iar ochii-mi vad intreaga viata, ramasa far' de sens.

Mi-e mila de mine...